Mergi la continut
INTERNATIONAL MOTORS GROUP

Kia anunță rezultatele vânzărilor globale pentru luna mai 2026


- Vânzările globale din luna mai 2026 au totalizat 277.715 unități, în creștere cu 2,7% față de anul precedent.
- Vânzările în afara Coreei de Sud au ajuns la 232.781 de unități, în creștere cu 3,4% față de anul precedent.
- Vânzările în Coreea de Sud au totalizat 44.713 unități, în scădere cu 0,6% față de anul precedent
- SUV-urile Kia Sportage și Seltos, alături de sedanul K4, au condus vânzările globale

(SEUL) 1 iunie 2026 - Kia Corporation a anunțat astăzi vânzări globale totale de 277.715 unități în mai 2026, o creștere de 2,7% față de anul precedent.

Rezultatul a fost generat de cererea continuă pentru SUV-urile Kia Sportage și Seltos. Sportage a înregistrat vânzări globale de 52.293 de unități, în timp ce Seltos a înregistrat vânzări de 29.208 unități. De asemenea, sedanul K4 a contribuit,la performanța Kia în luna mai, cu vânzări de 21.488 de unități.

Vânzările în afara Coreei de Sud
În afara Coreei de Sud, Kia a înregistrat vânzări de 232.781 de unități, în creștere cu 3,4% față de aceeași perioadă din 2025.

SUV-ul Sportage a fost în topul vânzărilor Kia în afara Coreei de Sud, cu 47.533 de unități vândute. Acesta a fost urmat de SUV-ul Seltos, cu 26.039 de unități vândute, și de sedanul K4, cu 21.488 de unități vândute.

Vânzările în Coreea de Sud
În Coreea de Sud, Kia a vândut 44.713 unități în luna mai, înregistrând o scădere de 0,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

SUV-ul Sorento a condus vânzările de vehicule de pasageri ale companiei pe piața internă, înregistrând 7.836 de unități. Acesta a fost urmat de SUV-ul Sportage cu 4.760 de unități și de monovolumul Carnival cu 4.543 de unități.

În Coreea de Sud, Kia a vândut 28.516 vehicule hibride (HEV) și electrice (EV) în luna mai, o creștere de 33,9% față de anul precedent.

Kia a susținut creșterea vânzărilor globale de la an la an timp de trei luni consecutive, impulsionată de strategii regionale privind vehiculele electrificate. SUV-urile hibride au contribuit la creșterea cererii în SUA, în timp ce vehiculele electrice de larg consum au susținut vânzările în Europa.

Compania își propune să mențină acest avânt prin strategii de vânzări personalizate pentru fiecare regiune.

Vânzări globale Kia - Mai 2026

Notă
* Rezultatele vânzărilor se bazează pe vânzările en-gros, cu excepția cazului în care se specifică altfel.
* Cifrele lunare ale vânzărilor furnizate în acest comunicat nu sunt auditate și au caracter preliminar. Datele pot fi supuse actualizărilor ulterioare.
* Odată cu schimbarea clasificării rezultatelor afacerii în 2023, vânzările de vehicule cu scop special sunt înregistrate separat.
* Vehiculele cu scop special (SPV) includ diverse vehicule specializate. Cifrele de vânzări iau în considerare vânzările din Coreea de Sud și piețele externe.


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.

Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.


Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.